Conform Dicționarului de psihologie: ’’anxietatea este o stare afectivă vagă, difuză, de neliniște, de apăsare, tensiune, îngrijorare și teamă nemotivată, fără obiect, care este neconformată din punct de vedere psihologic’’.

Tulburările anxioase ale copilărieiv reprezintă o categorie ce include stările nevrotice în care anxietatea este elementul clinic cel mai des întâlnit.

Principalul simptom după care se recunoaște această tulburare este anxietatea excesivă în legătură cu separarea de cei de care copilul este atașat (în general, copilul este atașat de asistentul maternal sau de familia la care locuiește).

De obicei anxietatea de separare se manifestă (sau o întâlnim cel mai des) în a doua jumătate a primului an de viață (după 6 luni, copiii încep să simtă anxietatea de separare, încep să simtă că iubesc persoanele care lipsesc).

Fiecare copil este diferit iar atunci când se confruntă cu  anxietatea de separare poate experimenta starea de anxietate până la panică.

Copilul adoptat care suferă de anxietate de separare se poate manifesta astfel:

·  se simte stingher atunci când vine acasă la familia care l-a adoptat;

·  poate avea probleme de adaptare;

·  prezintă un comportament de atașament, strâns legat de asistentul maternal.

Pe lângă simptomele comportamentale, atunci când copilul anticipează o eventuală separare, apare și o serie de manifestări somatice: dureri gastrice, cefalee, greață. La copiii mai mari și la adolescenți apar simptome cardiovasculare: palpitații, amețeală, leșin.

Când sunt separați de persoanele de care sunt atașați, acești copii sunt adesea preocupați de teama de a nu pierde persoanele dragi, cum că acestor persoane sau lor înșiși le poate surveni o boală, un accident sau un eveniment neplăcut.

Copilul adoptat își exprima teama de a nu fi abandonat și de a nu se mai întâlni niciodată cu persoanele de care este atașat.

Copiii cu această tulburare au adesea frici de animale, de monștri și de situații care sunt percepute ca prezentând pericol pentru integritatea familiei și a lor înșiși – pot avea frici exagerate de hoți, de accidente. Au dificultăți în a merge la culcare și insistă ca cineva să stea cu ei până adorm.

Acești copii pot prezenta episoade recurente de retragere socială, apatie, tristețe sau dificultate de concentrare în realizarea sarcinilor la gradiniță/școală sau în joc.

Pe lângă aceste simptome mai pot apărea o serie de elemente asociate:

·  frica de întuneric;

·  dispoziție depresivă ușoară;

·  neliniște;

·  accese de furie prelungite;

·  probleme legate de somn;

·  tristețe/apatie;

·  regresie – merge mai puțin la toaletă și amână mersul la toaletă;

·  teamă persistentă sau excesivă de a fi singur sau fără figurile semnificative de atașament (asistentul maternal);

·  se plâng că nimeni nu îi iubește, nu are grijă de ei, își doresc să fie morți (în mod special dacă separarea este forțată);

·  refuzul de a merge singur la culcare fără prezența figurii de atașament (asistentul maternal);

·  coșmaruri repetate pe tema separării.

În formele sale severe, tulburarea poate fi foarte incapacitantă, copilul fiind incapabil să frecventeze grădinița/școala și să funcționeze independent. Trebuie sa ținem cont  de  nivelul intensității, de cum s-a produs separarea de asistentul maternal. Anxietatea de separare variază de la copil la copil.   

Copiii adoptați simt sau observă că părinții care i-au adoptat sunt preocupați de cum să gestioneze separarea copilului. Un părinte/familie care adoptă un copil trebuie să țină cont de evenimentele, experiențele anterioare prin care a trecut copilul. Sunt cazuri în care un copil înainte de a fi adoptat a fost încredințat unuia sau mai multor asistenți maternali. Dacă anxietatea de separare este excesivă si influențează activitățile normale ale copilului, cum ar fi grădinița/școala și prietenia, și durează mai multe luni (nu zile), atunci putem vorbi de tulburarea de anxietate de separare. Principalele diferențe între anxietatea normală și tulburarea de anxietate de separare sunt legate de intensitatea temerilor copilului dumneavoastră și dacă aceste temeri împiedică  activitățile normale. Copiii cu tulburări de anxietate de separare pot deveni agitați doar la gândul că sunt departe de mamă sau de tată. Când simptomele sunt extreme, la aceste anxietăți se poate adăuga o tulburare. Însă, indiferent de cât de nefericit, trist, apatic devine copilul tău atunci când a trecut printr-o separare, tulburarea de anxietate de separare este tratabilă.

Psiholog C.A.S.A

Mihai PAUN

Bibliografie:

Popescu, Ș., Arădăvoaice, (2008), Dicționar de psihologie, Editura Antet;

Muntean, A., (2013), Adopția și atașamentul copiilor separati de părinții biologici, Editura Polirom.

Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L., (2011), Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Trei.

Manual de diagnostic si statistică a tulburărilor mentale (editia a patra revizuită), DSM-IV-TR 2000, coordonator știintific prof. dr. Aurel Romila, Asociația Psihiatrilor Liberi din România, 2003.

ICD-10 Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament, Editura Trei

Tweet

Share

0