Este normal ca înaintea unui pas de asemenea importanță să ai o mulțime de temeri și de întrebări! Noi, echipa care a gândit programul #EuAdopt, suntem acum alături de tine, așa cum am fost și alături de alte 466 persoane, din care 212 familii și 42 persoane singure care au participat între 2013 și 2016 la sesiuni de evaluare în vederea atestării pentru DGASPC Ilfov, Sector 6 și Prahova.

Am împărțit cele mai frecvente posibile întrebări în trei categorii, conform parcursului cronologic pe care îl vei urma:

PREadopția (perioada în care „îți faci temele”),

Adopția (parcursul legal în care îți vom fi alături), și

POSTadopția (perioada când începe cu adevărat rolul tău de părinte ce va forma viitorul unui om).

Este nevoie de multă răbdare, de speranță și de multă iubire pentru ca povestea ta să fie una de succes, ca ale celor care deja ne-au ales să parcurgem împreună acest drum unic!

Întrebări pentru perioada PREadopţiei
Peeentru fiecare dintre noi, răspunsul poate fi diferit. Dar o definiție pur românească Scurt istoric al adopției vine din primul cod de legi al Țării Romanești scris în anul 1818 și denumit „Codul lui Caragea”: „facerea de fii de suflet iaste spre mântuirea celor care n-au copii”.

În prezent, adopția este „operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului”.
Înainte de a începe Procedura Adopției întreabă-te „De ce vreau să adopt?" Primul pas spre adopție. Acordă-ți timp pentru a fi sigură că ești gata să faci acest pas important, pentru că vorbim aici despre mult mai mult decât dorința ta de a avea o familie completă. Trebuie să fii pregătit/ă pentru a face față emoțional, mintal și financiar procesului de adopție, rolului de părinte adoptiv și să fii 100% sigur/ă de decizia ta.

Începe prin a te documenta serios despre implicațiile pe care ți le asumi o viață întreagă, despre noile soluții legale, și mai ales despre ce ai de făcut după ce ai devenit părinte, specialiști și prieteni fiind alături de tine cât timp vei avea nevoie.

Poți să ne cauți de luni până sâmbătă la telefonul 0721 615 615 sau aici pentru a sta de vorbă cu cineva și a obține toate răspunsurile pe care le cauți și mai ales cele la care nu te-ai gândit. Încă de la primul tău contact cu echipa #EuAdopt toate discuțiile sunt confidențiale prin semnarea unui Acord de Confidențialitate. Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale, cea care derulează programul#EuAdopt, funcționează din 2009. Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale, ȋnregistratǎ ca operator de date cu caracter personal sub nr. 29114, în conformitate cu Legea nr. 677/2001. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei justificat. Îți poţi exercita drepturile de acces, de intervenţie şi de opoziţie în condiţiile prevăzute de Legea nr. 677/2001 printr-o cerere scrisă, semnată şi datată, trimisă la Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale.
Adopția este deschisă atât familiilor (soț și soție), cât şi persoanelor singure (necăsătorite) care obţin atestatul de familii / persoane apte să adopte.
Nu trebuie să fii bogat/ă, căsătorit/ă sau să fii de o anumită etnie pentru a deveni părinte adoptiv. Familiile sunt la fel de diverse precum copiii care sunt disponibili pentru adopție. Răbdarea, dragostea pentru copii și angajamentul de a fi un bun părinte sunt cele mai importante caracteristici pe care le urmărim la tine, pentru a fi siguri că te putem susține corect și legal în demersul tău.
Legiuitorul român a stabilit în art. 457 din Codul Civil al Romaniei că „adopţia între fraţi, indiferent de sex, este interzisă”.
Schimbările legislative din anul 2016 îți pun la dispoziție două variante:

Să urmezi aceeași cale ca și până acum, acționând în nume propriu și „înfruntând sistemul”, de cele mai multe ori cu succes.

Sau poți apela la un organism de stat autorizat în vederea adopției, încheind un contract legal prin care se explică toate costurile de funcționare ale echipei pe care o ai mereu la dispoziție. Făcând un calcul, ai să fii surprins că dacă apelezi la un organism de stat autorizat în vederea adopției și acreditat, procesul de adopție va fi mai scurt, bătaia de cap considerabil mai mică și, culmea, costurile mai mici per total.

Indiferent de calea pe care o vei alege, asigură-te că în ambele variante lucrezi cu persoane foarte bine pregătite și care îți oferă cu răbdare toate informațiile pe care le cauți. Și poate chiar ceva în plus!
Costurile diferă în funcție de specificul situației tale și sunt detaliate în contractul legal pe care îl vei semna. Vei obține astfel un pachet de servicii ce acoperă întreg intervalul de timp de la depunerea dosarului până la obținerea Atestatului și apoi până la adopția finală, incluzând aici și situațiile neprevăzute sau reluarea unor etape. În funcție de situația specifică în care te afli și ținînd cont de nevoile familiei tale, vei primi acces la o serie de cursuri și chiar ședințe individuale. În plus, poți opta pentru pachete suplimentare, dacă vei considera necesar.

Îți rămânem la dispoziție și în perioada postadopției, în mod uzual pentru o perioadă de trei ani în care, în funcție de pachetul ales, vei beneficia tu, copilul sau întreaga familie de cursuri, ședințe de terapie, acces la evenimente exclusive și tabere, discounturi la servicii de babysitting sau la achiziția diverselor obiecte precum jucării sau cărți personalizate.
Programul #EuAdopt este atât legal, cât și moral.

Legal, pentru că Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale, prin Decizia nr.10219/27.11.2015 (reactualizată) emisă de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului si Adopției, este organism autorizat să desfășoare activitățile și serviciile în domeniul adopției interne, prevăzute la art. 17 alin 910 lit. d-g, art. 18, art, 19, art. 20 alin (1) si (2) din H.G. NR. 233/2012. În același timp, echipa noastră are o experiență peste de 4 ani în domeniul adopțiilor și de peste 19 ani în asistența socială. Toate contractele, acordurile, documentele, suporturile de curs corespund legislației românești și/sau internaționale, iar formatorii, psihologii și restul persoanelor pe care le vei cunoaște sunt acreditați în domeniile lor de expertiză, având numeroase ore de curs în spate, timp în care au întâlnit multe situații delicate care le permit acum să îți fie ție de folos.

#EuAdopt este un demers moral pentru că totul, de la felul transparent în care îți oferim informațiile până la procedurile de lucru urmează o deontologie strictă, punând interesul copiilor pe primul plan. Colegii noștri nu vor accepta în niciun context stimulente și nici nu vor accepta încercările de „forțare” a parcursului normal și legal! Ne rezervăm dreptul de a refuza colaborarea în cazurile ce nu corespund deontologiei noastre. Sperăm să înțelegi și să abordezi cu același profesionalism ca și noi fiecare întâlnire din procesul de adopție!
Întrebări pentru perioada Adopţiei
Atât din punct de vedere legal, cât și din experiența noastră de peste 4 ani în domeniul adopțiilor și 7 ani în alte proiecte sociale, îți recomandăm să stai de vorbă cu un specialist acreditat, împreună cu care să faci o „foaie de parcurs”, un calendar personalizat al drumului pe care îl începi. În general, etapele sunt următoarele:

1. O primă întâlnire în cadrul căreia se semnează un Acord de Confidențialitate pentru a fi siguri că informațiile intime împărtășite sunt protejate de ambele părți.

2. Facem împreună o evaluare a situației, a punctelor ce trebuiesc parcurse în vederea construirii dosarului.

3. Construim Dosarul și noi ne ocupăm să îl depunem în numele tău la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului de pe raza domiciului tău.

4. Pe baza Calendarului personalizat, Managerul de Caz te va ține informat/ă (sau vă va ține, dacă doriți să adoptați ca familie) cu privire la următoarele etape.

5. Deplasare la domiciliul familei tale în vederea evaluarii sociale pentru obținerii atestatului de persoană/familie aptă să adopte se va face pe baza programării de comun acord la o oră care să nu îți creeze probleme la locul de muncă.

6. Etapele obligatorii de parcurs sunt descrise pe larg aici, inclusiv ancheta socială, evaluarea psihologică, ședințele de grup sau individuale etc.

7. Dacă totul decurge conform Calendarului, obţinerea Atestatului de familie/persoană aptă să adopte nu ar trebui să fie nicio problemă. În rarele cazuri în care din diverse motive nu te califici să obții Atestatul, contractul nostru legal de sprijin rămâne în vigoare și te vom reprezenta în relația cu DGASP în vederea remedierii situației.

8. Urmează potrivirea între adoptator şi copilul adoptabil. Sfaturi despre această perioadă uneori prea lungă găsești aici , inclusiv mici trucuri care să te ajute ca la prima întâlnire cu un copil să îți păstrezi cumpătul, la ce detalii să fii atentă sau ce întrebări să adresezi celui mic și celor care îl reprezintă. Trebuie să știi de la început că perioada aceasta poate dura până la 2 ani, deși specialiștii #EuAdopt îți vor face diverse recomandări legale pentru a-ți crește șansele să întâlnești cât mai repede sufletul care îți va completa familia. Această perioadă este perfectă pentru a participa la seminariile și webinariile la care ai acces ca membru în Clubul Părinților. Este perioada în care te pregătești efectiv să devii părinte! Îți vor fi alături psihologi, juriști, asistenți sociali, asistenți maternali, care îți vor împărtăși din experiența lor într-un cadru cât mai relaxat și plăcut ție. Evenimentele vor fi anunțate din timp și programate la ore care să îți permită participarea fără să se suprapună cu programul tău de muncă. Seria de cursuri va continua și după ce devii părinte cu adevărat, dar atunci vom participa împreună la activități comune, tabere și multe alte surprize pe care le vei descoperi pe parcurs.

9. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei.

10. Încuviinţarea adopţiei.

11. Monitorizarea postadopţie
Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale derulează din 2009 diverse proiecte sociale despre care poți găsi informații aici. Unul dintre ele se numește #EuAdopt.

În cadrul acestui program care acoperă mai multe domenii funcționează și Centrul pentru Asistență și Suport în Adopții (C.A.S.A.), adică un spațiu multifuncțional și un cabinet în cadrul căruia se desfășoară o parte din întâlnirile cu viitorii și actualii părinți. Ne găsești ușor chiar lângă Arcul de Triumf în București (vezi harta pe pagina noastră de Contact).

La prima întâlnire, consilierul nostru în adopții îți va oferi mai multe informații despre diferența dintre un serviciu contracost versus cel oferit de DGASPC (singura cale cunoscută până recent) și care sunt avantajele legale prin care poți adopta mai repede și mai sigur. De asemenea, veți discuta despre responsabilitățile tale ca viitor părințe adoptiv, despre procesul de adopție și despre cum poți începe acest demers. Astfel tu vei obține o idee mai clară despre ce înseamnă cu adevărat adopția pentru tine dar mai ales pentru viitorul tău copil, pentru că de cele mai multe ori cei care doresc să adopte pun interesul copilului abia pe locul al doilea. Totodată, răspunzând sincer tuturor întrebărilor tale noi vom reuși să înțelegem cât ești de pregătit cu adevărat pentru acest pas și dacă vom lua în considerare o posibilă colaborare viitoare.

Pentru a programa o primă vizită la sediul #EuAdopt apasă aici sau sună la 0721 615 615.
Actele necesare deschiderii procedurii de adopție le găsești în secțiunea Documente necesare. Managerul de Caz ce va fi dedicat ție te va ajuta să construiești din timp Dosarul, va verifica fiecare act și apoi se va ocupa de depunerea lui, urmărind evoluția și anunțându-te asupra evoluției. Între timp vei putea participa la celelalte acțiune pregătite pentru tine, specific nevoilor familiei tale.
Situațiile neprevăzute pot merge de la aspecte financiare (precum schimbarea sau pierderea locului de muncă) până la nepotrivirea practică cu unii copiii. Indiferent de schimbările care pot să apară, Managerul de Caz îți va sta alături cu sfaturi și suport pentru a depăși orice situație. Este important ca în momentul în care ai început acest drum să ai o determinare de neclintit pe tot parcursul întregului proces de adopție.

Este rolul nostru, după anii de experiență pe care îi avem, să găsim soluții în situațiile care pentru tine pot să pară „neprevăzute”.
Dacă te gândești la orele de discuții cu echipa #EuAdopt, la construirea Dosarului, participarea la cursuri, anchetele sociale, obținerea Atestatului de părinte adoptator, vizitarea copiilor adoptabili, controalele medicale și multe, multe altele, probabil că procesul de adopție pare ceva cu o finalitate incertă. Însă cu siguranță merită toată răbdarea pentru lunga așteptare și păstrarea credinței în sistem!

Spre exemplu, pentru obținerea Atestatului de părinte adoptator, noile schimbări legislative prevăd un termen de 90 de zile. Administrând eficient timpul tău și urmărind cu atenție etapele legale, echipa #EuAdopt poate realiza acest lucru în circa 60 de zile sau mai puțin. În timpul discuțiilor cu Managerul tău de Caz veți identifica și multe alte avantaje ale colaborării cu un Centru autorizat.
Această evaluare este realizată de o echipă de profesioniști cu scopul de a determina abilitățile tale parentale, garanțiile morale și materiale în vederea creșterii și educării copilului.

Evaluarea cuprinde trei etape:

1. evaluarea socială, realizată de către Responsabilul de caz al familiei;

2. evaluarea psihologică, elaborată de psihogul desemnat ca membru al echipei de evaluare;

3. pregatirea pentru asumarea rolului de părinte, o serie de întâlniri individuale și de grup susținute de asistenți sociali și psihologi.
Procesul de evaluare reprezintă pentru tine de fapt un proces educațional și de auto-evaluare. Iar pentru Managerul de caz, o modalitate de a înțelege ce copil s-ar potrivi cel mai bine în viața ta.

Interviurile cu asistentul social pot atinge următoarele subiecte:

- de ce dorești să adopți;

- speranțe și așteptări pentru copilul tău;

- cât de pregătit ești cu adevărat pentru a deveni părinte;

- valorile familiei tale;

- puncte forte și puncte slabe;

- modul în care faci față crizelor și schimbărilor;

...și multe altele pe care le vei discuta cu Managerul de caz și ceilalți membri ai echipei ce îți va sta la dispoziție inclusiv după ce devii părinte.
Întâlnirile fac parte din etapele pe care trebuie să le parcurgi conform legii în vederea obținerii Atestatului de persoană sau familie adoptivă. Susţinute de un asistent social și de un psiholog pe parcursul a trei întâlniri la un interval de circa câte 5 zile, în cadrul ședințelor vei găsi ca metode de lucru: prezentarea, dezbaterea, demonstraţia, exerciţii în grupuri mici, discuţii de grup, studii de caz şi jocuri de rol.

La finalul fiecărei sesiuni de pregătire, specialiştii #EuAdopot completează câte o fişă de observaţie pentru fiecare participant.
Adopția este un proces care se poate întinde pe o perioadă lungă de timp, uneori pot trece până la doi ani de când obții Atestatul de părinte sau familie adoptivă și până reușești să găsești copilul cu care simți că vei face o familie. În timpul acesta viitorii părinți pot fi încercați de sentimente precum: entuziasm, incertitudine, teama de necunoscut și alte senzații.

Programul #EuAdopt prin Centrul pentru Asistență și Suport în Adopții pune la dispoziția ta un număr mare de cursuri și seminarii utile, de obicei programate la ore care să nu îți afecteze programul la muncă. Calitatea de membru în Clubul Părinților îți va da acces la articole exclusive sau seminarii despre ce ai de făcut în această etapă sau chiar ce să faci după ce vei deveni părinte. Perioada de așteptare care descuraja de obicei părinții poate fi folosită acum pentru a afla inclusiv cum să te pregătești pentru prima zi ca o nouă familie - de la ce ai de făcut la serviciu, până la sfaturi de amenajare a camerei micuțului. Vei primi consiliere juridică, consiliere psihologică, vei participa la întâlniri de grup cu alte familii adoptive și vei primi suport individualizat atât in perioada adopției cât si post adopției.
Pentru a adopta un copil este foarte important să urmezi calea legală și toți pașii procedurii de adopție. Poți alege dacă dorești o fetiță sau un băiețel, sau dacă dorești să adopți unul sau mai mulți copii, sau dacă dorești să fie frați. În urma potrivirii inițiale va urma potrivirea practică unde vor avea loc mai multe întâlniri dintre tine și viitorul tău copil sau copii. Alegerea va fi reciprocă și din dragoste. Deși poate părea greu de înțeles pentru un adult, dar copilul este cel care te va alege pe tine... O să înțelegi mai multe în timpul dicuțiilor cu psihologul pe care îl vei avea la dispoziție.
Întrebări pentru perioada POSTadopţiei
Crede-ne! Orice temeri te gândești acum că vei avea și că nu vei putea iubi un copil doar pentru că nu poartă genele tale, îți vor fi pe loc spulberate în momentul în care îți vei strange copilul în brațe. Veți simți amândoi că sunteți făcuți unul pentru altul!

Părinții adoptivi ne-au împărtășit că relația pe care au dezvoltat-o cu copilul adoptat este una foarte aproapiată și chiar mai profundă decât se așteptau. Indiferent cât de greu poate fi din punct de vedere emoțional procesul de adopție, rezultatul final este ceea ce contează!
Ai la dispoziție o secțiune întreagă și o echipă de psihologi și asistenți sociali cu experiență care îți vor împărtăși din sfaturile lor. Este important să știi că situațiile fi abordate diferit de la caz la caz, iar tu, în calitate de membru al Clubului Părinților vei beneficia de consultanță personalizată situației tale.
Programul #EuAdopt încurajează colaborarea cu profesioniști din exteriorul echipei, cum ar fi traineri care ne ajută în situații punctualeeeee. Pe de altă parte, universul #EuAdopt se extinde mult în afara procesului propriuzis de adopție, prin seminarii, tabere, reduceri la diverse servicii oferite copiilor sau părinților (poți afla mai multe din Clubul Părinților). De aceea, și ținând cont de faptul că unii copii au nevoi speciale pentru o recuperare cât mai rapidă, am încheiat parteneriat cu un furnizor local de jucării, rechizite, accesorii pentru spații multisenzoriale, toate dedicate copiilor cu diverse tipuri de afecțiuni. În calitate de membru #EuAdopt vei beneficia de discounturi față de achiziția în mod normal a produselor ce îți vor fi livrate direct acasă.

        ȘI TU POŢI SĂ TE IMPLICI!
Fundatia pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale prin programul EuAdopt.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile pentru a integra in acestea si in activitatea curenta a Fundatia pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi că poți modifica în orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.